Zamolxe

Un topic despre cele mai vechi traditii ale acestui popor...

Stie multa lume ca getii, tracii, dacii erau singurele triburi care se inchinau unui singur zeu?
Ca divinitatea la ei se reducea la un singur reprezentant? Zamolxe.
Controversat. Mitic.
Multa lume crede ca a fost om, iar apoi a devenit zeu.
Nu vi se pare prea asemanatoare povestea asta cu cea a lui Isus?
Intai om, iar apoi divinitate...

Putine referinte antice descriu, nu intotdeauna la fel, zeul suprem al daco-getilor, Zamolxis prezentindu-l fie ca pe o divinitate htonica , fie personificind cerul sau prin cumul de atribute-erou civilizator, zeu mesianic, invatator si judecator al oamenilor vii si gazda cereasca prielnica si mintuitoare a mortilor, aratindu-ne deci o divinitate totala.

Comentatorii istoriei dacilor au ocolit adesea tocmai elementele din care se poate deduce, cu minima incertitudine, ca Zamolxe a fost un erou national, unul din acele personaje ilustre pe care mitologia le numeste initiati, ceea ce se intimpla de obicei in epoca de formarea miturilor, cind, dupa disparitia sa, eroul, care a fost invatator si judecator al poporului sau , a fost transformat in zeu.

Izvoarele antice sint putine si incerte:

"Astfel se spune ca un oarecare get, numit Zamolxe, a fost sclavul lui Pitagora. De la filosof a obtinut oarecare informatii despre fenomenele ceresti, in timpul peregrinarii sale in Egipt. Intors in patrie, Zamolxe a dobindit respectul cirmuitorilor si pe al poporului, ca talmacitor al fenomenelor ceresti. In cele din urma a izbutit sa-l convinga pe rege sa si-l faca asociat, ca pe un om ce avea insusirea de a dezvalui vointa zeilor. La inceput i s-a incredintat doar functia de sacerdot al celui mai venerat dintre zeii lor, iar apoi l-au proclamat zeu pe el insusi.Zamolxe si-a ales o anume pestera, inaccesibila tuturor celorlalti, si acolo isi petrecea viata, intilnindu-se rar cu oamenii, afara de rege si de dregatorii lui. Regele , cind a vazut ca oamenii sint mult mai supusi fata de el decit mai inainte, ca fata de unul care le da porunci dupa indemnul zeilor, i-a dat tot sprijinul. Acest obicei a dainuit pina in vremea noastra; dupa datina, mereu se gasea un astfel de om care ajungea sfetnicul regelui, iar la geti acest om era chiar numit zeu. Pina si muntele cu pestera a fost socotit sfint si asa il si numesc. Numele lui este Kogaionon, la fel ca al riului care curge pe linga el. Apoi cind peste geti a ajuns sa domneasca Burebista, impotriva caruia divinul Cezar s-a pregatit sa porneasca o expeditie, aceasta cinste o tinea Deceneu. Iar practica pythagoreica de a se abtine de la carne a ramas la ei ca o porunca data de Zamolxe"

(Strabon , Geografia,VII ,3,5)

"Dupa aceea am aflat de la helenii care locuiesc in Hellespont si in Pont, ca acest Zamolxis ar fi trait in Samos ca sclav al lui Pitagora, fiul lui Mnesachos. Dobindind, dupa aceea libertate, ar fi strins multa bogatie si astfel, cu averea cistigata, s-ar fi intors, printre ai sai, bogat. Deoarece tracii traiau in cumplita saracie si erau lipsiti de invatatura, acest Zamolxe, intrucat traise printre eleni, indeosebi in preajma lui Pitagora, omul cel mai intelept al Helladei, cunoscind astfel modul de viata ionian si niste moravuri mai de soi decit cele din Tracia, a cerut sa i se cladeasca o sala de primire unde le oferea ospete, cetatenilor de vaza; in timpul ospetelor, ii invata ca nici el, nici oaspetii sai, nici urmasii lor, nu vor muri vreodata, ci numai se vor muta intr-un loc unde, traind de-a pururi, vor avea parte de toate bunatatile. In tot acest rastimp, cit isi gazduia oaspetii vorbindu-le astfel, poruncise sa i se faca o locuinta subterana. Cind locuinta a fost gata, el a disparut dintre traci, coborind in adincimea incaperilor subterane, unde a stat ascuns trei ani.Tracii l-au regretat si l-au bocit ca pe un mort. Dar in al patrulea an, a aparut iarasi dinaintea tracilor, facindu-i astfel sa creada tot ce le spunea. Iata ce istorisesc helenii ca ar fi facut.Intrucit il priveste pe Zamolxe,ca si locuinta lui de sub pamint, eu nici nu tagaduiesc toate cite s-au spus, nici nu le cred insa prea mult. Cred totusi ca acesta a trait mult inainte de Pitagora. Dar de nu va fi fost Zamolxe decit un om ori nu va fi fost decit un zeu de pe meleagurile Getiei, il parasesc."

(Herodot, Istorii ,IV,95-96)

"La fel este si acum cu descintecul nostru. L-am invatat acolo, in armata, de la unul dintre medicii traci ai lui Zamolxe, despre care se spune ca ii fac pe oameni nemuritori. Iar acel trac ma incredinta ca au dreptate confratii sai din Hellada sa sprijin ceea ce ziceau adineauri. Dar, a adaugat el, Zamolxe, care e regele nostru, dovedeste, ca un zeu ce este, ca tot asa cum nu se cuvine sa incerca a vindeca ochii fara sa fi vindecat capul, nici sa tamaduim capul fara sa tinem seama de trup, cu atit mai mult nu trebuie sa incercam a vindeca trupul fara a cauta sa tamaduim sufletul ; pricina pentru care cele mai multe boli nu se supun artei medicilor Helladei este ca ei nesocotesc intregul, pe care ar trebui sa-l ingrijeasca, iar daca acestui intreg nu-i merge bine, nu poate sa-i mearga bine nici partii."

(Platon, Charmides,156 d-e)-Socrate intr-un dialog platonician

"Zamolxe-pretindea ca lui ii daduse legile Hestia"

Zamolxe mai este amintit de Apulius, de Lucian din Samosata, de Enea din Gaza, Origene (Contra Celsum, III,54), Porphirius (232-304), Iamblichos, Iulian Apostatul, Hesychios din Alexandria, Clement Alexandrinul (Stromateis , V, 213), Iordanes (Getica, V, 40). In plus, Platon il mai compara pe Zamolxe cu hiperboreul Abaris, socotindu-i pe amindoi mari mesteri in arta incantatiei.

Din reperele antice se poate trasa un contur al personalitatii de zeu a lui Zamolxe care ca daimon get (Herodot) avea un raport cu un sistem de mistere initiatice (magia psihomedicala-[Platon] si mitul unitatii trup-spirit [divinitate-omenire] confirmata de trimiterea la calendarul specific dacic, si de asemenea cu trimiterea la doctrina orfica ) si de lipsa totala a thanatofobiei la geto-daci subliniaza caracterul cu desavirsire original a lui Zamolxe in panteonul lumii antice. Caracterul de zeu urano-solar este subliniat de lipsa acoperisurilor la templele dacice, zeul era adorat pe virfuri de munte (Kogaion), de ritualul funerar (incinerarea sugereaza ridicarea la cer odata cu fumul) si cu atit mai mult de ritualul trimiterii solului la Zamolxe, care soli, aruncati fiind in sus ca sa cada in sulite, se credea ca vor ajunge sus la zeu in cer nu ca umbre ci corporal (trupul lor era impiedicat sa moara avind contact cu pamintul si desigur dupa jertfa trupul era ars pe rug)

Herodot ne arata si ritualul trimiterii solului:

"tot la al cincilea an, ei (geto-dacii) trimit la Zamolxe un sol, tras la sorti, cu porunca sa-i faca cunoscute lucrurile de care, de fiecare data, au nevoie. Iata cum il trimit pe sol. Unii dintre ei primesc porunca sa tina trei sulite (cu virful in sus), iar altii, apucind de miini si de picioare pe cel ce urmeaza sa fie trimis la Zamolxe si ridicindu-l in sus il arunca in sulite. Daca---strapuns de sulite---acesta moare, getii socot ca zeul le este binevoitor. Iar daca nu moare, aduc invinuiri solului zicind ca este un om ticalos si, dupa invinuirile aduse, trimit pe altul, caruia ii dau insarcinari inca fiind in viata. Aceiasi traci, cind tuna si fulgera, trag cu sagetile in sus, spre cer, si ameninta divinitatea (care provoaca aceste fenomene) deoarece ei cred ca nu exista alt zeu in afara de al lor"

Herodot ,Istorii, IV, 94)

Multitudinea de aspecte ne pot ajuta sa construim un portet mitic, astfel Zamolxe a fost : DAIMON GETIC (Herodot), INITIAT (Strabon, Iordanes, Herodot), MEDIC PSIHOTERAPEUT (Platon), LEGISLATOR (Diodor din Sicilia), PROFET (Strabon), MARE PREOT SI REFORMATOR RELIGIOS (Herodot, Iordanes, Strabon), ZEUL CARPATIC AL NEMURIRII (Al.Busuioceanu), ZEU TOTEMIC URS (R.Vulcanescu), ZEUL-MOS (N.Densusianu).

In linii mari doctrina zamolxiana respecta urmatoarele principii: nemurirea ca atare (Herodot) sau imortalitatea sufletului (neexistind credinta celtica in metempsihoza); vindecarea prin corelatia trup-spirit ceea ce indica omul integral (Platon); ascetismul-urmarind sa nu foloseasca nimic viu in hrana; predicarea curajului cel putin la ktistai (Strabon) ;cunoasterea astrelor (Iordanes); morala dreptatii si a cinstei (Herodot).

"Muntele care se ascunde privirilor" nu se vrea o formulare metaforica, ci o realitate a carei acceptare si întelegere îl ancoreaza într-un spatiu geografic determinat în contextul unor legi fizice. Este vorba de Muntele Gugu (2.291 m) din Masivul Tarcu-Godeanu, semn de hotar, convergent, pentru cele trei provincii istorice: Banatul, Ardealul si Oltenia, care constituiau arealul spiritualitatii si politicului geto-dacilor, dar si a ceea ce avea sa fie Dacia Felix, dupa cucerirea de catre imperiu. Personajul Zalmoxis (denumire data de Herodot (484-425 î.e.n.) în "Istorii") sau Zamolxis (dupa Strabon (63 î.e.n.-19 e.n.) în "Geografia") pare a se regasi sub aceasta denumire de-a lungul secolelor în formele de manifestare spirituala la geto-daci, precum si la traci, cu un specific aparte pentru teritoriile nord-dunarene, prin personaje cu rol de mari preoti, care s-au identificat cu zeul suprem al carui nume l-au împrumutat.

Herodot, parintele istoriei, îl plaseaza pe unul din acesti Zalmoxis ca si contemporan cu Pitagora, iar pentru a-i da o dimensiune perena, adauga: "...mi se pare, însa, ca el a trait cu multi ani înainte de Pitagora"(Istorii. IV.96). Personajul Zalmoxis, contemporan cu Pitagora, era considerat un reformator, pentru ca el, prin învataturile pe care le propovaduia, a adus "zalmoxianismul " mai aproape de puterea de întelegere a poporului, popor care l-a cinstit ca pe unul "vrednic de domnie", adica de a conduce, a sfatui. În baza afirmatiilor lui Herodot cu privire la Zalmoxis, despre care spune - legat de natura lui umana- ca "fiind doar un muritor, a fost rob, în Samos, robul lui Pitagora", se pot formula câteva idei: - Cunoscând ca Pitagora (cca 580 - 500 î.e.n.) a facut calatorii de studii în Iudeea, Persia, Fenicia, Egipt, apoi Sparta si Creta, se pare ca l-ar fi întâlnit pe acel epopt în zalmoxianism în calatoria din Egipt, unde, conform lui Strabon, deprinsese cunostinte astronomice de la initiatii (preotii) de acolo. Este posibil ca Pitagora si epoptul în zalmoxianism, care va deveni un Zamolxis, sa se fi apropiat ca dascal-învatacel si nu neaparat ca stapân-sclav.

Trebuie subliniat ca si la epoptii în zalmoxianism calatoriile de studii erau relativ curente, daca se au în vedere cele scrise de Lucian de Samosata în "Scitul sau oaspetele", unde este vorba de Toxaris - figura legendara- care a vizitat Atena în vremea lui Solon (sec VII î.e.n.), cu mult înaintea lui Anacharsis. - Initierea va fi durat pâna la anul 531 î.e.n., când Pitagora emigreaza în Italia meridionala, la Crotona, unde fundeaza o comunitate religioasa si politica, datorita careia cetatea obtine suprematia în regiune, devenind un model, ulterior, si pentru Tarent si Siracuza. Aici este posibil ca epoptul în zalmoxianism, devenit colaborator apropiat lui Pitagora, sa se fi "îmbogatit"(cf. Herodot. IV.95), ca dupa aceea "...sa se întoarca în patria lui, unde a cladit o casa pentru adunarea barbatilor, în care îi punea sa benchetuiasca pe fruntasii tarii, învatându-i..." (Herodot) Ceea ce pare o certitudine în relatia celor doi, este faptul ca getul a fost profund marcat de cunostiintele astronomice învatate în Egipt si la Samos, la care se adauga initierea facuta de Pitagora în matematica si filozofie. Herodot subliniaza: "Zalmoxis avuse legaturi cu grecii si cu Pitagora, un însemnat gânditor al acestora...". Pitagora i-a transmis getului - ca o premiera pentru lumea sa - realitatea ca matematica este o stiinta demonstrativa, iar numerele, principiul, radacina si sursa tuturor lucrurilor. Atentia s-a concentrat asupra numarului 10, care aparea sub forma unui triunghi, cu laturile alcatuite din patru unitati (tetraktys) In cosmologie, Pitagora îi va fi transmis ca numarul avea un rol esential, el constituind partea rationala a universului, granita lui cu infinitul.

Enciclopedia Dacica

Ceea ce s-a pastrat din toate acestea, implantate de Zalmoxisul secolului VI î.e.n. în structura spirituala a geto-dacilor nord-dunareni, ca forma de gândire si conceptie, independent de elementele filozofice si stiintifice, a fost o profunda religiozitate. Trebuie mentionat ca în acea perioada istorica, când noul Zalmoxis reforma religia geto-dacilor, tulburator, în întreaga lume antica se întâmplau lucruri deosebite, decisive pentru istoria umanitatii: - La Babilon, în timpul lui Nabucodonosor, se construia (între 605-526 î.e.n.) zigguratul Etemenaki, cunoscut ca "Turnul lui Babel", în mod cert si cu rol de observator astronomic. - Traia si crea filozoful chinez Lao-Tse (604-531 î.e.n.), întemeietorul daoismului. - Traia si crea Zarathustra (599-522 î.e.n.), filozof si întemeietor al religiei iraniene. - Traia Sakya-muni, adica Gauthama Buddha (555-486 î.e.n.), întemeietorul budismului. - Traia filozoful si moralistul Kon -Fu -Tzî (551 - 479 î.e.n.), întemeietorul confucianismului. - Se scriau cele mai vechi parti ale Bibliei, parte redactate în sec. VI î.e.n. - În Capitoliul din Roma se instala un simbol de origine etrusca, "Lupoaica", devenita simbolul cetatii Eterne .

O explicatie la aparitia aceastei incredibile liste de reformatori si reforme, ar putea fi cele spuse de Diodor din Sicilia (?-21 e.n.): "Într-adevar, se povesteste la arieni ca Zarathustra a facut sa se creada ca o zeitate buna i-a dat legile întocmite de el. La asa-numitii geti, care se cred nemuritori, Zamolxis sustine si el ca a intrat în legaturi cu zeita Hestia, iar la iudei Moise cu divinitatea careia îi spune Iahve..."("Biblioteca istorica" 1.94.2.) Dupa întoarcerea acasa, ZAMOLXE avea sa construiasca amintita "casa" în care-i aduna pe puternicii tarii, punându-i sa "benchetuiasca", cert fiind vorba de mese rituale, învatându-i ca sunt nemuritori. Aceasta "casa" trebuie sa se fi aflat într-o zona accesibila si frecventata. Herodot specifica, legat de casa în care marele preot facea cunoscute învataturile sale în "adunarea barbatilor", ca era o constructie cu caracter public si aminteste ca noul Zamolxis a poruncit sa i se construiasca apoi si o locuinta subpamânteanâ, de uz personal, în care avea sa traiasca timp de trei ani, facând prorociri bazate pe semne ceresti si primind numele de zeu, dupa care s-a retras, "petrecându-si viata într-o pestera..."

Între perioada de locuire în acel centru unde era "casa barbatilor" si retragere, din textele lui Herodot si Strabon se constata ca a existat o perioada de locuire de trei ani într-o locuinta subpamânteana, care a însemnat prorociri pe baza de semne ceresti, ceea ce ne poate duce la concluzia ca acea locuinta ar fi putut fi un observator astronomic, construit undeva într-o zona favorabila observarii mersului astrelor si planetelor, care nu putea fi decât un munte, devenit o zona sacra. De-a lungul timpului, au fost numeroase propuneri ale istoricilor în legatura cu "zona sacra" sau "muntele sacru", în mai tot lantul Carpatilor, cum ar fi Muntii Calimani (M. Sadoveanu) sau Vf. Omul (N. Densusianu). Împotriva acestor variante de amplasare a Kogaionului- muntele sfânt- s-au ridicat obiectii legate de faptul ca muntele în cauza trebuia sa fie, neaparat,"un munte ascuns", asa cum pretind vechile traditii. În legatura cu localizarea Kogaionului (Cogaenum, Kogaionon, Gogaionul), trebuie amintit ca majoritatea istoricilor, urmând pe Constantin si Hadrian Daicoviciu, sustin ideea ca muntele "Kogaionon" al dacilor este Dealul Muncelului ( Dealul Gradistei), din Muntii Orastiei, cu complexul sau de sanctuare. Istorici de seama ca C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu par a admite ca Cogheonul ar fi actualul munte Gugu, bazat, în principal, pe existenta unei pesteri situata aproape de vârf, adusa în atentie de naturalistul Alexandru Borza în anul 1942, dar si pe o similitudine de fonetism: Cogheon, Coghen,Gugu, atât pentru munte, cât si pentru apa care curge în preajma lui (amintita de Strabon) Conform vechilor traditii, o însusire a muntelui sacru trebuia sa fie aceea de a se ascunde privirilor, dar nu într-o banala ceata, care ar exclude ideea de supranatural.

Or, un asemenea fenomen, real, a fost descris: "...acest cel mai înalt pisc al masivului Godeanu uneori se ascunde. Daca vii din Retezat spre apus si e senin si soarele straluceste în sens avantajos, Gugu poate fi învaluit în ceata, sau cine stie cum si în ce, fiindca pentru vedere apar numai cerul si orizontul, ca si cum muntele ar fi straveziu. Nu se întâmpla totdeauna aceasta, poate destul de rar, dar uneori muntele Gugu se ascunde." (Victor Kernbach-"Muntele ascuns al lui Zamolxis", România pitoreasca nr.7/1972). Înainte de a da o explicatie acceptului de egalitate între "muntele sacru" si Vf. Gugu, trebuie subliniat ca este vorba de un fenomen optic de totala refractie a luminii, care se produce în anumite conditii meteo. El se datoreaza straturilor de aer, cu densitati diferite, care se "pliaza" pe versantii estici ai muntilor din zona, în conditii de calm atmosferic local. Fenomenul, de o deosebita complexitate, poate fi explicat prin rolul de factor determinant ce-l are "centrul de frig local", generat de prezenta a doua caldari glaciare în imediata apropiere a vârfului Gugu si a vârfului Cracul Pesterii, care modifica densitatea stratului de aer si, implicit, indicele de refractie. Un alt fenomen asociat acestui "centru" este cel de drenare a nebulozitatii (ceata, nori) de pe versantul estic al celor doua vârfuri sub forma unui condens în albia pârâului Branului. Pe versantul vestic, fenomenul determina precipitatii, care alimenteaza pârâul Izvorul Gugului. In aceste conditii, mai ales deasupra versantului rasaritean, este frecvent cer senin.

Caracteristicile mentionate confera locului o trasatura de "sacralitate", dar mai ales versantului estic îi ofera conditii ce permit observarea cerului. Conexând cele de mai sus cu afirmatia lui Strabon legata de faptul ca Zamolxis "întemeiat pe semne ceresti, facea prorociri..", se pot avansa urmatoarele: - În perioada în care Zamolxis "îi învata pe fruntasii tarii", în sec VI î.e.n., în zona paralelei 45, clima Europei se racise considerabil (dovada studiile de climatologie istorica, pe baza miscarilor ghetarului Fernau), rezultând si o nebulozitate accentuata si de lunga durata, ceea ce ridica probleme în privinta amplasarii unui observator astronomic. - Zamolxis a cautat un loc, de unde, în ciuda conditiilor neprielnice, sa poata observa nestingherit cerul. Acest loc a fost gasit, era "o locuinta subpamânteana", în fapt o crevasa naturala în apropierea vârfului muntelui, care a fost modificata, pentru a obtine un coridor din care se putea observa cerul într-o anumita dechidere unghiulara. - Dupa ce lucrarea a fost terminata, Zamolxis "dispare din mijlocul tracilor, coborând în locuinta lui de sub pamânt. A trait acolo trei ani. Tracii doreau mult sa- aiba, jelindu-l ca pe un mort. In al patrulea an, el le-a aparut si astfel Zamolxis facu vrednice de crezare învataturile lui..."(Herodot.IV.95). Desi vreme de trei ani a lasat sa se creada ca este mort, ca apoi sa apara iar în comunitate, se pare ca Zamolxis nu a urmarit o "reînviere" care sa întareasca învataturile lui despre nemurire, ci cu totul altceva. Scopul autoizolarii de trei ani a fost observarea unui anumit fenomen ceresc, considerat de o deosebita importanta.

Locuinta subpamânteana, ca un observator astronomic si poate ca o constructie ce permitea urmarirea astrelor si ziua, pentru ca, desi fântânarii se feresc sa o spuna, se stie ca din fundul fântânilor adânci se poate vedea si ziua licarirea stelelor, datorita reflexiei razelor de lumina sub un anumit unghi de incidenta în mediul dat. În plus, daca lumina soarelui n-ar "estompa" în timpul zilei cerul, atunci s-ar putea observa cum în 24 de ore constelatiile zodiacului se perinda una dupa alta, la o ora si jumatate, deasupra orizontului. Terenul ales, un "amfiteatru" cu "amplificare" naturala, datorita orografiei locului, ar fi putut sa fi fost incinta sacra, unde, dupa reaparitie, se asista la "revenirile" zeului si de unde acesta îsi facea cunoscute învataturile si prorocirile pe baza observatiilor astronomice. Referitor la aceste cunostiinte, ele erau extrem de avansate pentru acea epoca, iar Iordanes (sec.VI e.n.), istoric al gotilor, atrage atentia ca geto-dacii, în timpul regelui Burebista si a marelui preot Deceneu, cunosteau "teoria celor douasprezece semne ale zodiacului, cum creste si scade orbita Lunii, cu cât globul de foc al Soarelui întrece masura globului pamântesc, sub ce nume si sub ce semne cele treisute si patruzeci si sase de stele trec în drumul lor cel repede de la râsârit la apus, spre a se apropia sau departa de polul ceresc, eclipsele solare, rotatia cerului, regulile prestabilite ale astrelor care se grabesc sa atinga regiunea orientala si sunt duse înapoi în regiunea occidentala". Este ceva, nu? Amplasarea "observatorului astronomic" din Gugu, semnalat pentru prima data de Alexandru Borza ("Sanctuarul Dacilor",Publicatiile Institutului Social Banat-Crisana,Timisoara, 1942), permite observarea cerului pe o deschidere de cca. 160 grade, pe directa de la NE la S. În situatia data, în perioada solstitiului de iarna se putea observa Constelatia Gemenii, care prin orbita ei culmineaza deasupra orizontului de sud. Cerul nocturn din solstitiul de vara permitea observarea culminatiei Constelatiei Sagetatorului, tot deasupra orizontului sudic, ea având orbita cea mai joasa dintre toate constelatiile zodiacului. Între orbitele celor doua constelatii, se înscriu orbitele celorlalte constelatii zodiacale.

Vârful Cracul Gugului cu "observatorul astronomic" îsi primeste astfel înca o legitimitate. Trebuie subliniat ca la o încercare, astazi, de a se reconstitui "cerul" observat de Zamolxis, ar aparea probleme majore, datorita procesiei echinoctiilor în timpul celor peste 2.500 de ani trecuti, în care punctul vernal si semnele zodiacului s-au deplasat în sens retrograd cu cca. 28 de grade fata de constelatiile zodiacale. In ce priveste "observatorul", acesta este o crevasa amenajata în Vf. Cracul Gugului, dimensiunile fiind: lungime 10m, latime 2 m, înaltime 2-3 m, coordonatele geografice fiind 45 16' 54'' latitudine nordica si 22 42' 44'' longitudine estica, altitudinea fiind de de 2.150 m. Accesul nu este deloc facil, muntele putând fi abordat dinspre vest, dar mai ales dinspre est, unde se gasesc si astazi stânele, care acum doua milenii si jumatate "asigurau" probabil pe cel de la "observator". Acolo se poate ajunge venind doar pe plaiuri, pe creste, dinspre (fapt semnificativ) Depresiunea Hateg, Valea Jiului sau Valea Cernei. Piscul secundar al vârfului Gugu - Cracul Pesterii - este alcatuit din blocuri de granit dezagregate, peisajul oferit de clivajul rocilor dizlocate si pravalite de climatul aspru de altitudine, fiind spectaculos. Cu toata inaccesibilitatea muntelui si duritatea rocilor, "pestera" sugereaza o munca titanica de amenajare, intrarea amintind de o poarta megalitica. realizarea constructiei subpamântene a marelui preot a necesitat calcule si eforturi, care nu puteau avea decât o motivatie - o credinta intensa, capabila sa mobilizeze energii spirituale si materiale la un înalt nivel.. În afara de acel "confort astronomic" necesar, locul trebuia sa mai contina si unele simboluri ale marelui preot, cum ar fi tringhiul dreptunghic format de cele trei vârfuri, posibile elemente de triangulatie pentru masuratori ceresti.

Considerat zeu, reformator al religiei sau profet, Zalmoxis întrupează geniul religios al daco-geţilor, pentru că, în ultimă instanţă el reprezintă spiritualitatea autohtonilor, a acelor strămoşi aproape mitici învinşi de romani.

Literatura îi atribuie sensuri simbolice, de figură aurorală a spaţiului mitic românesc. În poemul Memento mori, Eminescu îl prezintă în ipostaza de zeu războinic: Şi Zamolxe, cu uraganul cel bătrân, prin drum de nouri/ Mişcă caii lui de fulger şi-a lui car. Înveşmântat cu hlamidă albă, Zamolxe conduce oştirea dacă împotriva romanilor; portretul său este realizat în replică la cel al lui Zeus:

Ca o negur-argintie barba lui flutură-n soare,

Pletele-n furtună-nflate albe ard ca o ninsoare,

Colţuroasa lui coroană e ca fulger împietrit,

Împletit cu stele albastre. Răsturnat în car cu rune,

Cu-a lui mână arată drumul la oştirile-i bătrâne

Şi de dor de bătălie crunt e ochiul strălucit.



În poemul Gemenii apare ca zeu al armoniei, însoţit de lună şi soare:

În capul mesei şade Zamolxe, zeul getic,



Ce lesne urcă lumea cu umăru-i atletic.

În dreapta lui sub vălul de ceaţă mândrul soare,

În stânga-i şade luna sfioasă, zâmbitoare....

Tot ca zeu suprem, capabil să readucă viaţa în trupul îngheţat de moarte este înfăţişat şi în poemul Strigoii.

Lucian Blaga scrie o dramă întitulată Zamolxe, în care abordează problema naşterii religiilor; subintitulată mit păgân, scrierea sa îl prezintă pe Zamolxe ca profet izgonit din cetate pentru că propăvăduieşte credinţa în Marele Orb; timp de şapte ani trăieşte într-o peşteră din mijlocul pădurii. Între timp, ideile lui se răspândesc în cetate. Simţindu-se ameninţat de noua religie, marele mag al dacilor hotărăşte să-l transforme pe Zamolxe în zeu. Îi comandă o statuie, iar când profetul se reântoarce în postura de străin sălbăticit găseşte lumea adunată la templu pentru a-i înălţa statuia. Magul îi explică acest demers:

Poporul se răzbună

fără să vrea fără să ştie.

Ai încercat să-l scapi de zei

şi azi îţi ai şi tu

un chip de piatră printre ei!

Furios pe manevra preotului, îşi distruge statuia stârnind revolta mulţimii care îl ucide cu bucăţi din statuie. În final, lumea recunoaşte în cel mort pe Zamolxe şi realizează că prin moartea sa le-a fost redat Dumnezeul Orb. Blaga sugerează discret că înstituirea unei ordini religioase are nevoie de o jertfă; de altfel, în singurătatea peşterii sale Zamolxe primeşte mai multe semne care îi vestesc sacrificiu

Zalmoxis (sau Salmoxis, Zamolxis, Samolxis) a fost zeul suprem din panteonul geto-dacic. Unii consideră că monoteismul[1] geto-dacilor a facilitat convertirea acestora la creștinism. Această idee s-ar afla în opoziție cu opinia unora care afirmă că religia geților ar fi fost politeistă, precum erau religiile celorlalte popoare indo-europene. Alți istorici îl consideră ca patron al lumii subpămîntene, al împărăției morților, având, astfel si caracter htonic. Singurul care atestă în antichitate existenta numelui Gebeleizis este Herodot care spune că geto-dacii credeau în Zalmoxis care era numit si Gebeleizis de catre unii dintre ei [2] În perioada modernă au apărut opinii care consideră că Gebeleizis ar fi fost un zeu al furtunii, trăsnetelor și fulgerelor. Dar, așa cum a atras atenția Vasile Pârvan, unii cercetători atribuie în mod arbitrar geto-dacilor (tracii de la nord de munții Haemus - munții Balcani) culturi și zeități care au fost specifice numai tracilor sudici aflați sub influența grecilor.

Wikipedia

Etimologie
Mircea Eliade afirmă ca numele zeului dac venea din frigianul zalmos care însemna lup, din acestea putem spune că numele zeității este de fapt Zalmoxis, și nu Zamolxis.

Zalmoxis, un zeu-urs (Bärengott) Alături de forma Zalmoxis care apare a fi cea reală (prezentă la Herodot, Platon, Diodor din Sicilia, Apuleius, Iordanes, Porphirios, etc.), antichitatea cunoștea și forma Zamolxis (Lucian, Diogenes, Laertios, etc.).[4] Eliade observă că una dintre forme poate deriva prin metateza celeilalte.[5] Porphiros, explică varianta Zalmoxis prin cuvântul trac zalmos, „piele, blană”.[6], ceea ce se acordă cu o anecdotă conform căreia, la nașterea lui, o blană de urs a fost aruncată peste Zalmoxis.[7] Din această etimologie, unii autori[8] au dedus că Zalmoxis ar fi fost la origine un Bärengott (zeu-urs).[9] Ipoteza este reluată de Ryhs Carpenter care îl așează pe zeul get printre alți "sleeping bears" ("urși dormind" ).[10]

Zeul htonic Cealaltă etimologie interpretează numele plecând de la tema zamol, pentru care Matthäus Prätorius (1688) propusese sensul de pământ. În 1852, Cless îl compară pe Zalmoxis cu zeul lituanian al pământului, Zameluks.[11]. Paul Kretschmer, în 1935, a elaborat o demonstrație lingvistică, discutând în paralel Zemelô (de pe inscripțiile funerare greco-frigiene din Asia Mică), tracul zemelen (pământ) și Semele (zeița pământului, mama lui Dyonisus), termeni care derivă din tema protoindoeuropeană *g'hemel-, pământ, sol, aparținând pământului (cf. și avesticul zam, pământ, lituanianul žêmé, letonul zeme, vechi prusacul same, semme, vechiul slav zemlia, „pământ, țară”).[12] Nici ipoteza lui Kretschmer nu putut fi acceptată, dar Eliade a remarcat că are meritul de a fi încercat explicarea faptului cunoscut că Zalmoxis și Gebeleizis erau de fapt nume date unui singur zeu suprem.

„Sclipitor, Soare” O altă ipoteză are în vedere partea onomastică Zelmo-, de exemplu Zelmoutas[13] și în numele compuse, cu -zelmis: Aulouzelmis, Abro-, Dala-, Dole, Ebry-, Mesto[14], din protoindoeuropeanul *g'hel- „a sclipi; galben; verde *soare”[15] sau *g'el- „limpede, luminos”[16] [17]. De asemeni în Zalmodeghikos (v. Zalmodegicos)[18]; Zermodeghikos și Zoltes[19] [20]. Cuvântul *soare nu este altfel format decât prin pronumele reflexiv "Se" + rădăcina "g'hel"”[21]

Cultul său. Ritualuri. Interpretări
Pe lângă impresia vie pe care textul lui Herodot a produs-o în lumea antică, Eliade observă și coerența legendei relatate de Herodot:

„Grecii din Hellespont sau Herodot însuși integraseră tot ce aflaseră despre Zalmoxis, despre doctrina și cultul său într-un orizont spiritual de structură pitagoriciană. Or aceasta însemna că cultul zeului geto-dac comporta credința în imortalitatea sufletului și anumite rituri de tip inițiatic. Dincolo de raționalismul și evhemerismul lui Herodot, sau a informatorilor săi, se ghicește caracterul misteric al cultului. Acesta este poate motivul pentru care Herodot ezită să dea amănunte (dacă -ceea ce nu e însă sigur- cei de la care aflase acste lucruri i le spuseseră cu adevărat): discreția sa à propos de Mistere este bine cunoscută. Dar Herodot recunoaște că el nu crede în istoria cu Zalmoxis sclav a lui Pitagora, și că, dimpotrivă, el e convins de anterioritatea daimonului get, și acest detaliu este important.”
—Mircea Eliade-Istoria credințelor și ideilor religioase, vol II

Cu privire la credința geților în nemurire menționată de Herodot, Eliade, urmând studiile lui Linforth, face o precizare esențială în înțelegerea cultului zalmoxian, anume că áthanatizein[22] nu înseamnă "a se crede nemuritor", ci "a se face nemuritor".[23] Această "imortalizare", după termenul folosit de Eliade, "se dobândea prin intermediul unei inițieri, ceea ce apropie cultul instaurat de Zalmoxis de Misterele grecești și eleniste". Deși ceremoniile propriu-zise nu au fost transcrise de către istorici, informațiile transmise de Herodot indică, potrivit interpretării lui Eliade, un scenariu mitico-ritual al morții (ocultare) și reîntoarcerii pe pământ (epifanie). Iar, cât privește semnificația magică a singurului ritual transcris de către Herodot, sacrificiul, Eliade îl interpretează drept menit pentru a "reactualiza raporturile dintre geți și zeul lor, așa cum fuseseră ele inițial, când Zalmoxis se afla printre ei", constituind, astfel, o "repetiție simbolică a întemeierii cultului", similară, doar din punct de vedere funcțional, cu reactualizarea Căii Crucii în creștinism.

Caracterul htonic al zeului a fost evidențiat de anumiți autori antici, precum și de către mulți savanți moderni, care l-au pus pe acesta în relație, pe de o parte, cu Dionis și Orfeu, și, pe de altă parte, cu personaje mitice sau puternic mitologizate[24], a căror trăsătură principală era fie o tehnică șamanică, fie mantica, fie coborârile în Infern. Mircea Eliade, însă, vede în relatările lui Herodot despre cultul lui Zalmoxis elemente [25] ce îl apropie pe zeul dac de Mistere.[26]

De curand exista teoria sincretica partial anonima conform careia Zamolxes a fost un dac simplu care si-a inscenat moartea si invierea pentru a-si insela neamul naiv, castigand astfel increderea lor cum ca ar fi o divinitate.

Note1.^ Jean Coman, Zalmoxis, pag 85
2.^ Herodotus, Histories
3.^ Getica de Vasile Parvan
4.^ G. I. Kzarow, Zalmoxis, pag. 363-364
5.^ Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis Han, pag. 59
6.^ Porfir, Vita Pyth., 14
7.^ După ce amintește că la Cyzicos, în apropiere de Hellespont, se povestește că doicele copilului Zeus fuseseră transformate în ursoaice, așa cum s-a întâmplat și în Creta, A. B. Cook conchide că Zalmoxis era apelativul trac al lui Zeus nou-născut. A. B. Cook, Zeus, I, pag. 112
8.^ Rohde, Deubner, Kzarow, etc.
9.^ Cf. referințelor în C. Clemen, Zalmoxis, pag. 56
10.^ Ryhs Carpenter, Folk-Tale, Fiction and Saga in the Homeric Epics, Berkley și Los Angeles, 1964, pag 113; și cf. E. Roux, Le problème des Argonautes, Paris, 1949, pag. 255
11.^ I. I. Russu, op.cit., p. 88, menționează opinia lui Cless, Rhousopolous, Bessell și Tomascheck. Pentru Zemeluks, Zemininke, Zemyna și alte nume de divinități lituaniene, cf. H. Usener, Götternamen, Leipzig, 1920, pag. 104
12.^ Paul Kretschmer, Zum Balkanskytischen (Referitor la scita balcanică), p. 45; și cf. I.I. Russu, Limba traco-dacilor, ediția a II-a, București, 1967, pag. 128; cf. Alfons Nehring, Studien zur indogermanischen Kultur und Urheimat (Studii privind cultura și patria primordială indoeuropeană), Salzburg-Leipzig, 1936, p. 214
13.^ Bulletin de correspondence hellenique, XVIII, Paris, 1894, p. 436
14.^ Dimităr Decev, Die thrakischen Sprachreste (Resturile limbii trace), Österreichische Akademie der Wissenschaften. Philosophisch-historische Klasse. Schriften der Balkankommission. Linguistische Abteilung, XIV, Viena, 1957, p. 181
15.^ Alois Walde & J. Pokorny, Vergleichendes Wörterbuch der indogermanischen Sprachen (Dicționar comparativ al limbilor indoeuropene), I, 624-7, Berlin, 1927-1932
16.^ Alois Walde & J. Pokorny, Vergleichendes Wörterbuch der indogermanischen Sprachen (Dicționar comparativ al limbilor indoeuropene), I, 622-4, Berlin, 1927-1932
17.^ Studii și cercetări lingvistice (SCL), VIII, București, 1950, p. 170
18.^ Studii și cercetări de istorie veche (SCIV), XI, București, 1960, p. 42 (Histria)
19.^ Revue des etudes roumaines, Paris, 5-6, 1960, p. 180-217
20.^ Ioan Iosif Russu, Limba traco-dacilor, ed. a II-a revăzută și adăugită, Editura științifică, București, 1967, p. 127-129
21.^ J. Pokorny, Vergleichendes Wörterbuch der indogermanischen Sprachen (Dicționar comparativ al limbilor indoeuropene)Berlin, 1927-1932
22.^ cf. Herodot, Istorii, V, 4
23.^ ibidem; cf I. M. Linforth, Oi athanatiziontes, Herodotus, IV, 93-94, Classical Philology, 93, 1918, pag. 23+33
24.^ precum Abaris, Aristeas din Proconnesos, Hermotimos din Clazomene, Epimenide din Creta, Pitagora, etc
25.^ Eliade le enumeră: andreon și banchetele ceremoniale, ocultări în "locuința subpământeană" și epifania după trei ani, "imortalizarea" sufletului și învățătura privind existența beatifică în lumea cealaltă"
26.^ Mircea Eliade, Naissances mystiques, Essai sur quelques types d'initiation, 1959
[modificare] BibliografieHeinrich Pantaleon: Teutscher Nation Warhafften Helden [...], i. e. Prosopographia heroum atque illustrium virorum totius Germaniæ, Basel 1567-1578.
Mircea Eliade: De la Zalmoxis la Genghis-Han. Studii comparative despre religiile și folclorul Daciei și Europei Orientale, trad. de Maria și Cezar Ivănescu, Humanitas: București 1995 (bazată pe traducerea din De Zalmoxis à Gengis-Khan, Paris 1970).
D. Popov: Zamolksis. Religija i obštestvo na trakite, Sofia 1989.

În peştera lui Zamolxe

Nu e nevoie să călătoreşti prea departe, pentru ca să ai parte de mister. Trebuie doar să-ţi deschizi larg ochii. Şi sufletul… La două ore de mers cu maşina din Piteşti, prin Rîmnicu Vîlcea, puteţi ajunge în comuna Polovragi. Aici, la poalele munţilor Căpăţînii, vă aşteaptă Cleile Olteţului, un loc minunat, care ascunde multe secrete.

Remediul tuturor bolilor

Pînă şi etimologia cuvîntului „polovragi” este misterioasă. Unii cred că este un nume geto-dacic, Polo-Vraci, care atestă aici prezenţa Marelui Preot, Marelui Înţelept, Zamolxis. Alţii se gîndesc la planta „polovragă” sau „povagră”, demult dispărută, dar despre care bătrînii mai ţin minte că era un remediu împotriva bolilor, un fel de panaceu, cunoscut încă de pe vremea sacerdoţilor-taumaturgi. În fine, iubitorii marelui Platon îşi aduc aminte că, în dialogul Charmides, Socrate povesteşte cum a învăţat de la un vraci al lui Zamolxis că trupul nu poate fi vindecat, dacă nu e tratat şi sufletul! Practica geto-dacă se va regăsi în terapeutica isihasmului ortodox de mai tîrziu, iar faptul că, aici, pe plaiul Marelui Vraci, se înalţă Mănăstirea Polovragi, cu bolniţa sa, mi se pare extrem de semnificativ. Există, de asemenea, în această zonă, un obicei tradiţional a cărui origine este însăşi geto-dacă: vestita Nedee de la Polovragi (“din vremea dacilor”), ţinută mai întîi pe Vîrful Nedeea, la cca 2111 m, la care participau geto-dacii de pe ambele versante ale Carpaţilor. Ca multe alte datini şi credinţe, şi această Nedee a fost preluată de creştinism, astfel că la 20 iulie, în fiecare an, se desfăşoară aici, timp de o săptămână, vestitul Tîrg de Sfîntul Ilie. Ce putem vedea în zonă? Un adevărat complex arheologic – pe Cheile Olteţului există celebra “Peşteră a lui Zamolxe” (despre care se crede că răzbate dincolo de munte, în Ardeal), numită aşa din vechime şi consemnată în literatura de călătorie a unor scriitori din secolul al XIX-lea, precum Grigore Alexandrescu (1842) şi Alexandru Vlahuţă (1901). Deasupra peşterii se găsesc ruinele vechii cetăţi Arcinna, trecută pe harta lui Ptolomeu, vestitul geograf al Antichităţii, legătura între peşteră şi cetate făcându-se printr-o galerie secretă. Cercetînd zona, Nicolae Densuşianu identifica aici câteva “dolmene” alcătuind “o întinsă necropolă preistorică” şi reconstituia grafic “Obeliscul de la Polovragi” - considerat unul din “monumentele preistorice ale Daciei”. Istoricul făcea totodată referiri la locul numit “Oborul Jidovilor” (Uriaşilor), comparabil cu “Masa Jidovilor” din Munţii Sebeşului.

Comoara ascunsă de frica lui Pasvanoglu

Străbătînd satul, drumul vă va purta către mănăstirea Polovragi. O frumoasă poartă de lemn vă va binecuvînta, cu litere săpate meşteşugit de lemnarii zonei. Ajungeţi apoi în curtea Mănăstirii. Recentele cercetari istorice stabilesc vechimea aşezămîntului în jurul anului 1505, ctitori fiind Radu Comisul şi Pătru Spătaru, fiii marelui boier Danciu Zamona, menţionaţi într-un hrisov emis la 18 ianuarie 1480 de voievodul Basarab cel Tînăr. În 1643, Danciu Pîrîianu construieşte biserica actuală, cu ajutorul domnitorului Matei Basarab. Domnitorul Constantin Brâncoveanu o va face metoc al Mănăstirii Hurez, iar austriecii se vor bucura de fortificaţiile sale, generalul Stainville alegînd-o drept reşedinţă şi încartiruind aici un batalion de soldaţi (1718 – 1739). Bătrînele ziduri vor avea parte şi de vremuri tulburi – la 1802, bandiţii lui Pasvanoglu, Paşa de Vidin, vor prăda mănăstirea, iar călugării vor ascunde odoarele în apa Olteţului, comoară care nu va mai fi găsită niciodată.

În mijlocul fortificaţiilor, biserica Mănăstirii, cu hramul „adormirea Maicii Domnului”, ne atrage atenţia prin planul ei treflat, în stil bizantin, cu abside laterale. Turla este poligonală, cu firide largi şi ornamentate. Opt coloane susţin pridvorul, în stil brîncovenesc, unde veţi găsi şi lespedea funerară a sorei ctitorului. Fresca, bine păstrată, de inspiraţie bizantină, datează de pe vremea lui Constantin Brâncoveanu, fiind realizată, după toate probabilităţile, de primii meşteri ieşiţi de pe băncile Şcolii de la Hurez - Andrei Constantinos şi Gheorghe Istrate. Intraţi cu încredere în biserică. Pronaosul şi naosul sunt încăpătoare, iar catapeteasma din lemn de nuc, o capodoperă a vechii sculpturi româneşti, vă va încînta cu siguranţă. Cercetaţi apoi frumoasa colecţie muzeală a Mănăstirii, unde se păstrează icoane pe lemn şi sticlă, precum şi circa 3000 de cărţi vechi, în română, slavonă şi greacă. Dacă doriţi să vă rugaţi, mergeţi în curtea fortificată dinspre nord, unde se află un parc frumos, precum şi Bolniţa mănăstirii, ctitorită de Episcopul Clement Lavrentie (1732-1738). Apa care izvorăşte din fîntîna pe lîngă care treceţi este dulce şi astîmpără neliniştea şi setea.

Blestemul Marelui Preot

Mergeţi apoi la Peşteră, pe un drum forestier, la dreapta Mănăstirii. Treceţi pe lîngă o zonă cu pensiuni turistice, unde puteţi să vă rezervaţi cazare, iar după aproximativ un kilometru veţi ajunge la intrarea în peşteră. Vizita este organizată şi există un ghid. Îmbrăcaţi-vă bine pentru călătoria subpămînteană, temperatura fiind în jur de 5 grade, iar umiditatea ajungînd la 80-90%! Formaţiunile carstice sunt bine păstrate şi au forme fantastice. Desigur, vă veţi opri în faţa Tronului lui Zamolxe, unde se spune că a stat Marele Vraci. Legendele locului povestesc despre starea de bine pe care o simt cei mai mulţi dintre vizitatori, dar şi despre cei pe care peştera îi respinge. Dacă vă simţiţi rău, la 10-15 metri de intrare, nu mai insistaţi! Veţi ajunge apoi acolo unde călugărul Pahomie, care s-a nevoit în peşteră prin secolul al XIX-lea, a trasat cu fum de lumînare chipul întunecat al Morţii. Veţi descoperi şi alte minuni, chipuri de daci, animale mitologice, iar din tavan „Lacrimile lui Zamolxis” vor continua să cadă. Să mai spunem cîte ceva despre tentaţia permanentă la care peştera îi supune pe căutătorii de comori, în căutarea tezaurelor dacice. De multe ori, ghizii au găsit sparte porţile metalice de la intrare. De multe ori, turişti cu detectoare de metal s-au făcut pierduţi prin galeriile neelectrificate. Dar nici un gram de aur dacic n-a ieşit din peştera lui Zamolxis. Şi nici nu va ieşi, cîtă vreme comoara va fi apărată de blestemul Marelui Preot. Incitant, nu?

Călătoria în Cheile Olteţului poate continua cu o drumeţie, de-a lungul rîului, sau puteţi căuta un ghid local, care să vă ducă la ruinele cetăţii Arcinna şi la Oborul Jidovilor. Nu părăsiţi traseele marcate şi nu vă aventuraţi pe versanţii abrupţi. Atenţie şi la şerpi.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]