Cuvinte si ganduri cu talc

M-am gandit ca traim niste timpuri care necesita sa ne aducem aminte de istorie.
Chiar si de istoria cuvintelor!
Pentru inceput va zic eu ceva:


Daca va fi sa plangi,plangi de bucurie
Daca va fi sa pierzi,pierde-ti frica
Pablo Neruda

Poezie-protest

O poezie-protest, conceputa de un ofiter, circula, tot de la Timisoara, sub forma de viral, pe internet. Textul este dedicat aliantei toxice PDL-UNPR-UDMR, tripleta care si-a propus sa distruga total aceasta tara. Incepem si noi, ca oameni bine informati, sa credem ca indivizii astia sunt tradatori de neam si tara.

Versurile, maestre:

Nu-i iertaţi!

o haită de borfaşi, mecanic colorată,
supusă ritualic aceluiaşi consemn,
îndepărtată crud de mamă şi de tată,
ne-aduce existenţa în sapa lor de lemn…

în fruntea ei, dementul, o javră ordinară
care ne-a sechestrat şi dreptul de-a vorbi,
descreieratul care a semănat în Ţară
doar vrajba dintre noi, în dreptul de-a muri…

nu ne-aţi iertat niciunul, ne-aţi pângărit pe toţi,
pe medici şi pe dascăli i-aţi răstignit borând,
adunătură oarbă de venetici şi hoţi...
fugiţi,spre-a nu vă prinde răbdarea explodând…

aţi umilit Ostaşul, tăcut, dar suveran,
artistului i-aţi pus bir până şi pe scenă,
justiţia aţi frânt-o în râvne de maidan,
pe nimeni n-aţi cruţat de jeg şi anatemă…

ne mor copiii arşi, în leagăne de îngeri,
bătrânii tac şi plâng, în rezumate seci,
guvernul ne dictează fatalele constrângeri,
e semn că este vremea cu haita ta să pleci…

pe poliţişti i-aţi dus mai jos de disperare,
pe mame le-aţi distrus în fondul lor suprem,
ai pus guvernul ţării elenei la picioare
şi balele oranj în cale i se-aştern…

din lege aţi făcut cheremul poftei chioare,
iar din legislativ, un jaf şi-o mascaradă,
simţind pe os cuţitul, nimic nu ne mai doare
borfaşi înveşmântaţi în straie de paradă…

ne-aţi asmuţit pe toţi în contra tuturora
spre a vă aduna voi, haita, tot mai strâns,
azi au sosit, istoric, secundele şi ora
să vă-aruncăm din jilţuri, să ne oprim din plâns…

nu bogăţia haitei, nici luxul sau huzurul,
nu desfătarea oarbă-a lichelelor ne doare,
ci aroganţa lor, cinismul şi sperjurul
jucat naţional făr` nicio remuşcare..
nu contrarelativa (!) noastră sărăcie
ne judecă speranţa şi viaţa ne-o apasă,
ci starea ei impusă, de gravă umilire,
pe care-au strecurat-o în fiecare casă…

pe-această-adunătură de hoţi şi de lichele
doar disperarea noastră o va putea opri,
să le-aruncăm cinismul în lanţuri şi zăbrele,
stârpiţi-i fără milă, oriunde-i veţi găsi…

nu îi iertaţi nicicum, revolta socială,
e tot ce ne-a rămas ca şansă de a fi,
lăsaţi blândeţii voastre dreptul la răscoală
şi răsplătiţi borfaşii cu dreptul ... de-a murii.


P.S. Trimite-ti aceasta poezie tuturor; acelora care pot si spera sa schimbe ceva; cititi-o, la locul de munca, in amfiteatre, in Parlamentul Romaniei, in salile apartenentei Europene, in garnizonele orizonturilor indepartate, in urgentele garzilor medicale, mangaiati cu ea sufletul national sfartecat si inselat de doua decenii. Face-ti cum va dicteaza credinta si constinta.. !

Intelepte cuvinte din prima postare, Adina ! Numai ca, din pacate, lacrimi de bucurie sunt din ce in ce mai putine la noi. Insa de multe ori ne spunem ...sa fim optimisti, va veni soare si bucurie si pe strada noastra.

SINGURA MEA AVERE

Spuneţi-mi, n-aţi văzut cumva o ţară ?
Am fost plecat vreo patru ani pe-afară;
Azi am venit şi-o caut cu ardoare,
Dar n-o găsesc şi-n suflet rău mă doare.

O caut peste tot, am fost şi-n sate,
Ogoare plâng în buruieni lăsate,
Înspre păduri, potecile uitate
M-au rătăcit într-un pustiu de cioate.

Acasă poarta nu e zăvorâtă,
Căci mama tot mai iese şi se uită;
Atâta dor i-a mai rămas pe lume,
Feciorii să-i mai strige iar pe nume.

Moşneagul iese-n cale şi-o întreabă:
"Vine? La anul, cred! Acu-i la treabă,
La noi în ţară-i multă sărăcie.
Ştiu ei - că de-or veni, la ce să vie?!"

Spuneţi-mi, n-aţi văzut cumva o ţară
Cântată de poeţi odinioară,
Cu ochi de cer şiplină de verdeaţă?
Am fost şi-am căutat-o şi la piaţă.

Acolo nu era, de bună seamă,
Că prea o înjurau români de mamă;
Harbuzul, pătrunjelul, biata prună,
Erau culese parcă. de pe Lună!

Chiar, voi nu aţi văzut pe jos o ţară,
Călcată în picioare şi murdară?
Ce-aveţi cu ea? Nimica nu vă cere,
Eu o declar singura mea avere!

Autor necunoscut .

Ba e a lui Basescu ca el taie si spinzura fara frica da cu nerusinare.Ceausescu era mic copil nevinovat pe linga el si a platit cu viata.De la el ne-a ramas fabrici,uzine industrie ,datori platite la zi,iar astia au vindut,furat,distrus cu nerusinare.In schimb ne-au pricopsit cu datori uriase de nu le vom putea plati nici de mai traim 5 vieti fara sa consumam nimic.Daca atunci ziceam ca sintem saraci acu sintem risu si batjocora strainilor la care stam cu mina intinsa pentru o bucata de piine.Greu blestem a aruncat Ceausescu in fata morti.Si asta e doar inceputul.

...si partea a II - a :

Cum o fi fost Ceausescu...dar mie si acum mi se zbarleste parul cand vad cuvantarea din primele secunde ale filmului...

De lecturat cand aveti timp:
Cartea interzisa
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]